Elaborează un CV adaptat postului vizat!
Mai puţin de un minut … Acesta este timpul mediu pe care un recrutor îl alocă citirii unui CV. Care sunt aşteptările acestuia atunci când răsfoieşte CV-ul? Ce informaţii caută într-un astfel de document? Care sunt instrucţiunile ce trebuie respectate, erorile ce trebuie evitate?
Învăţând cum să îţi construieşti un instrument relevant şi convingător, şansa ta de a ocupa postul mult dorit creşte.
Obiectivele atelierului:
- conştientizarea rolului şi importanţei unui CV bine construit în demersul de ocupare a unui loc de muncă;
- familiarizarea cu principalele forme de CV (cronologic, funcţional, combinat) şi cu structura acestora;
- dezvoltarea capacităţii de sortare a informaţiilor profesionale pentru a evidenţia elementele esenţiale prin raportare la postul vizat;
- elaborarea unui CV cronologic adaptat unei poziţii profesionale date.
Public ţintă:
- studenţi la programele de licenţă/masterat;
- maxim 15 studenţi/atelier.
Durata: 1 oră.